Pianistul …de la Mall


Duminica am ajuns in unul din mall-urile din Bucuresti. M-am intalnit cu cineva, am baut o cafea, am mai trecut pe la libraria de la subsol in cautarea unei carti bune (se pare ca intr-un mall maret din Bucurestiul secolului 21, acolo merita sa stea libraria, la subsol). Pana aici nimic neobisnuit si as putea spune chiar banal. Si asa si era pana cand am ajuns in hol si, la una dintre cafenele mi-a atras atentia un tanar ce isi aranja tacticos partiturile pe un pian. Am ramas surpins si m-am oprit cateva momente. Nu imi venea sa cred ca se intampla asa ceva, si sincer credeam ca acel pian e doar pentru decor. Si a inceput sa cante! Suntele erau atat de clare si patrunzatoare, amplificate de marimea incintei. Am mai zabovit la inca o cafea, macar si doar de dragul acelui artist care se incapatana sa isi indeplineasca menirea in acel colt de Bucuresti.

Presat de timp, dar marcat de moment, am plecat si l-am lasat in urma pe pianistul misterios. Urcand scarile sunetul ma tot urmarea si ajuns la parter m-am pus pe balustrada sa il mai urmaresc inca o clipa. A fost un moment care mi-a adus multa tristete. De ce? Pentru ca l-am vazut cat de izolat,singur si aparte in tot peisajul acelui mall. Din cele circa 50 de persoane care au trecut pe langa el in timpul cat m-am uitat de la etaj, doar 3 s-au oprit macar sa se uite.

Oare asta e evolutia capitalista? O racire iremediabila si o instrainare de orice e frumos? Incepe sa nu imi mai placa.

P.S. Piesele erau chiar moderne, adaptari dupa Robert Miles

Explore posts in the same categories: Uncategorized

Etichete:

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

2 comentarii pe “Pianistul …de la Mall”

  1. ds Says:

    Mi-e teama ca aceasta nu este evolutia capitalismului (si a noastra in particular, in aceasta proiectie actuala in timp), ci a societatii contemporane, in general.
    Nu numai o instrainare de natura umana, dar mult mai mult si mai grav, un dispret total pentru efortul, talentul si realizarile unui semen, o lipsa de fair-play, o exacerbare a egoismului, o neputinta si un dezinteres total pana la un colaps inevitabil.

  2. Laura Says:

    Am fost acolo, am simtit si trait momentul acela la fel de intens, la fel de profund…Eu pot spune ca totusi nu puteam percepe figurile banale care se perindau in jurul lui, si nici nu mi-as fi dorit sa se opreasca; din egoism probabil imi doream sa ma bucur doar eu de unele din cele mai mari placeri ale vietii: muzica, pianul, emotiile…Atingerea clapelor pianului era pur si simplu fascinanta, as putea-o atribui cu palmele uni barbat ale carui degete asteapta sa fie surprinse de un nesfarsit joc in dezvaluirea celor mai intense ecouri.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: